Translate

Monatshoroskope Horoskop

miercuri, 20 noiembrie 2013

REGULI DE PREGĂTIRE ANTISEISMICĂ, PROTECŢIE, COMPORTARE ŞI ACŢIUNE A POPULAŢIEI ÎN CAZ DE CUTREMUR P II

2) Reguli de comportare raţională, individuale şi de grup: loc de muncă, familie, pe stradă, în timpul producerii seismului

 1. Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copiii, bătrânii şi femeile. Nu vă speriaţi de zgomotele din jur.
 2. Preveniţi tendinţele de a părăsi camera sau locuinţa, deoarece faza seismică iniţială are o durată redusă, astfel încât tocmai faza puternică a mişcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomeraţie şi panică, conducând la accidente grave, nedorite.

 Atenţie!
 Scările sunt elemente de construcţii foarte sensibile la deplasările diferenţiate ale etajelor şi, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări sub efectul oscilaţiei seismice este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieşirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuinţă parter ar fi în principiu posibilă şi fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: calcane şi coşuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.

 3. Rămâneţi în încăpere sau locuinţă, departe de ferestre care se pot sparge şi vă pot accidenta, protejaţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte, mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilit ăţi vă puteţi proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos iar cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, ceafa, iar cu antebraţele pe lateral capul. Această recomandare implică o
cunoaştere prealabilă a acelor elemente de construcţie rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.
 4. Dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât puteţi mai repede iar dacă a luat foc ceva interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic.
 5. Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideţi uşa locuinţei spre exterior, spre a preveni blocarea acesteia, în vederea evacuării după terminarea mişcării seismice.
 6. Nu alergaţi în stradă.

 3) Comportarea după producerea unui cutremur:

 1. Nu părăsiţi imediat spaţiul, camera, apartamentul, clădirea în care v-a surprins seismul. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii de vârstă mai fragedă.
 2. Ajutaţi pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii, să se degajeze. Nu mişcaţi răniţii grav - dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze - până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.
3. Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care s-a declanşat seismul, în vederea unei eventuale evacuări din locuinţă sau clădire pentru o perioadă anume, de la câteva ore la câteva zile.
 4. Nu utilizaţi telefonul decât pentru apeluri la salvare, pompieri sau de către organismul cu însărcinări oficiale în privinţa intervenţiei post-dezastru, în cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele telefonice.
 5. Dacă s-a declanşat un incendiu, căutaţi să-l stingeţi prin forţe proprii.
 6. Verificaţi preliminar starea instalaţiilor electrice, gaze, apă, canal, verificaţi vizual starea construcţiei în interior. În cazul constatării de avarii, închideţi alimentarea locală sau generală şi anunţaţi unitatea pentru intervenţie. Nu folosiţi foc deschis.
 7. Părăsiţi cu calm clădirea, fără a lua cu dvs. lucruri inutile, dar verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire spre a nu vă expune la pericole.
 8. Pentru orice eventualitate, preveniţi rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi etc. la ieşirea din clădire utilizând o cască de protecţie sau în lipsa acesteia un scaun/taburet ori alt obiect protector: geantă, ghiozdan, cărţi groase etc.
 9. Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Dacă nu reuşiţi, iar acestea au vitraje, procedaţi cu calm la spargerea geamului şi curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază etc. Dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, liniştiţi-le, mai întâi, după care solicitaţi concursul persoanelor autorizate.
 10. Evitaţi clădirile grav avariate, cu excepţia unor cazuri de ajutor sau salvare, măsuri ce trebuie întreprinse cu un minimum de măsuri de securitate şi fără riscuri inutile. Evitaţi să fiţi confundat cu răufăcătorii pătrunşi în astfel de clădiri, nu aglomeraţi fără rost zonele calamitate.
 11. Ajutaţi echipele de intervenţie pentru ajutor sau salvare.
 12. Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radioteleviziune naţionale şi recomandările de acţiune imediată ale organelor în drept.
13. Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri ulterioare primei mişcări seismice - aşa numitele replici -, fără a intra în panică. Nu daţi crezare zvonurilor care apar frecvent imediat după seisme, chiar dacă aparent sunt vehiculate de aşa-zişi specialişti!
 14. La evacuare daţi prioritate celor răniţi sau copiilor, bătrânilor, femeilor şi ascultaţi întocmai recomandările salvatorilor.
 15. Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util să aveţi cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare în cazul unei situaţii extreme în care, de exemplu, aţi fi surprinşi sub nişte dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o cameră, incintă, ascensor etc. blocată, prin înţepenirea uşilor sau din alte cauze.
 16. În primul rând trebuie să fiţi calmi, să îi liniştiţi pe cei şocaţi, să nu permiteţi reacţii de panică, să acordaţi primul-ajutor celor răniţi iar dacă dumneavoastră sau altă persoană din grup are posibilitatea de mişcare să faceţi un mic plan de salvare. Deblocarea căii de acces se poate încerca numai dacă prin aceasta nu se înrăutăţeşte situaţia - de exemplu prin mişcarea dărâmăturilor sau a mobilierului.
 O variantă clasică de comunicare cu cei din afară, este să bateţi la intervale regulate cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei, iar dacă aţi stabilit contactul verbal, furnizaţi informaţiile cerute şi cereţi primul ajutor necesar. Inspectoratul judeţean/local pentru Situaţii de Urgenţă va concentra personal specializat şi aparate de ascultare ca să identifice locurile cu persoane blocate.
 Nu vă preocupaţi de durata timpului scurs până la salvare, deoarece în astfel de condiţii, deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică durate extreme de rezistenţă de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile, înregistrate în ţara noastră în 1977 şi în mod similar în întreaga lume.

 4) Măsuri de verificare a stării clădirii / locuinţei după producerea seismului:

 - Daţi concursul dvs. organizaţiilor de intervenţie post-seismică pentru analiza stării construcţiilor, precum şi pentru celelalte activităţi întreprinse de organele în drept.
 - Verificaţi mai întâi afară şi apoi cu precauţii şi în interior starea locuinţei, a clădirii pentru a vedea avariile. După primele observaţii proprii, este bine să vă adresaţi unui specialist-expert autorizat în construcţii pe care îl cunoaşteţi din timp, sau cu care aveţi o înţelegere sau un contract pentru astfel de situaţii - în cazul instituţiilor sau firmelor. Dacă starea structurii construcţiei prezintă avarii evidente iar echipele autorizate nu au
sosit încă, solicitaţi instituţiilor abilitate evaluarea de către specialişti a stării post-seismice a structurii clădirii şi aveţi în vedere continuarea ulterioară a operaţiunilor de proiectare şi execuţie a reparaţiilor şi consolidărilor, cu concursul asociaţiei de proprietari sau locatari.
 - În cazul în care clădirea în care locuiţi este într-o stare de avariere a structurii evaluată de specialiştii abilitaţi legal ca fiind grav afectată de cutremur, va trebui să respectaţi dispoziţiile legale şi să vă adaptaţi la condiţiile de sinistrat. În acest sens organele administraţiei publice locale vor lua măsurile de relocare.
 - Dacă aţi contractat o asigurare la o societate de profil, informaţi-vă cum trebuie să procedaţi pentru înregistrarea în termen legal a daunelor complete produse de cutremur, în vederea solicitării despăgubirilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Stiri auto 4Tuning